
Ce mă recomandă?

9 ani de experiență în domeniul educației
În acest moment lucrez la Teach for Romania, organizație care se ocupă de pregătirea și sprijinul profesorilor din cele mai vulnerabile medii din țară, inclusiv în județul nostru.
Afă mai multe
La Teach for Romania am poziția de Coordonator în Recrutare, iar rolul meu este să recrutez profesorii care își doresc să se înscrie în program, ca mai apoi să susțină prin educație elevii din mediile dezavantajate.
Am fost vicepreședintele celei mai mari organizații de reprezentare a studeților din România – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.
Am fost elev reprezentant în timpul studiilor liceale, fiind vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor.

Parteneriate cu organizații naționale și internaționale
Am fost voluntar în multe organizații de tineret locale, naționale și internaționale în ultimii 9 ani de zile.
Află mai multe
Sunt cercetaș încă de la vârsta de 15 ani în Grupul Sfântul Francisc „Râmnicu Vâlcea”. După ce am împlinit vârsta de 17 ani, am devenit lider-cercetaș și după scurt timp am ocupat funcția de Șef de Grup.
Am participat la formări internaționale, iar asociația din care face parte grupul aparține de Federația Scoutismului European.
Am fost delegat al Consiliului Național al Elevilor în relația cu OBESSU, adică Biroul Organizator al Sindicatelor Studenților Școlilor Europene, care este organizația-umbrelă a 36 de uniuni naționale de elevi din 24 de țări europene.

Fidel valorilor democrate care au stat la baza formării europene
Sunt devotat comunității, țării și valorilor europene creștin-democrate, iar energia și vigoarea sunt mai însemnate ca niciodată. Sunt aici ca să vă reprezint, în mod independent.
Află mai multe
Cred cu tărie în pricipiile care stau la baza formării Uniunii Europene, adică libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept, promovarea păcii și a stabilității.
De asemenea, sunt fidel influențelor creștine europene privind întemeierea Uniunii Europene și a drapelului cu 12 stele.
Solidaritatea și subsidiaritatea sunt elemente cheie pentru viețile noastre în România europeană.

DESPRE MINE
Vâlcean din copilărie, lider educațional ca adult în România
Sunt Ștefan, trăiesc în Vâlcea din copilărie și sunt un om de credință. Am studiat la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, iar mai apoi am absolvit facultatea de Științe Politice în cadrul SNSPA.
În acest moment lucrez la Teach for Romania, organizație care se ocupă de pregătirea și sprijinul profesorilor din cele mai vulnerabile medii din țară, inclusiv în județul nostru.
- Candidez la vârsta de 25 ani
- Independent, fără afiliere politică
- Susținut de comunitatea vâlceană



Educația, în prim plan
Există un gol atât de mare și nemăsurat între oportunitățile unui copil născut în mediile dezavantajate din România și unul care s-a născut în medii favorabile. În acei ani puțini, dar atât de prețioși, diferența dintre o viață sigură și una periclitată este imposibil de ignorat. Vreau să umplu acel gol pentru copiii care au cea mai mare nevoie de noi.
Putem face asta împreună.

Vâlcea are nevoie de un independent
În momentul de față, județul Vâlcea este monopolizat de puterea politică a PSD și PNL.
Împreună putem reprezenta oamenii care nu se asociază cu niciunul dintre partide. Împreună putem reprezenta oamenii independenți din Vâlcea, care-și doresc schimbarea.
Votezi ceea ce ești – INDEPENDENT
Sunt la un click distanță!
UNDE MĂ POȚI GĂSI PE ALTE PLATFORME?
Ținem legătura pe social media
Urmărește-mă pe fiecare platformă de social media pentru a fi la curent cu parcursul meu electoral până în ziua alegerilor – 1 decembrie 2024.
Întrebări des întâlnite – FAQ
Ai fost vreodată afiliat politic?
Nu am fost niciodată afiliat cu vreun partid. Candidez independent pentru funcția de deputat din partea județului Vâlcea.
De asemenea, nu voi face în timpul campaniei electorale sau a mandatului pacte ascunse cu alți politicieni sau partide.
Ce legătură ai cu Vâlcea?
Am copilărit și am crescut în cartierele Nord și Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. în clasele primare am fost la CNI „Matei Basarab”, apoi la gimnaziu am fost la Școala Gimnazială Nr. 5. Iar pentru liceu am revenit la Pedagogic.
În prezent locuiesc în București pentru că lucrez la Teach for Romania, o asociație non-guvernamentală care se ocupă cu pregătirea și sprijinirea profesorilor care predau în mediile dezavantajate ale României. Totuși, mă întorc aproape săptămânal la Râmnicu Vâlcea, unde petrec timp cu familia și prietenii mei.
Cine face parte din echipa ta?
Echipa mea este formată dintr-un grup restrâns de oameni. Aceștia sunt persoane foarte apropiate mie în care am multă încredere.
Cu majoritatea dintre ei am copilărit împreună și au reprezentat piloni de rezistență pentru ceea ce am devenit eu astăzi. Niciunul dintre aceștia nu este și nici nu a fost vreodată afiliat politic.
De ce candidezi?
Candidez independent pentru că, așa cum mi-am dedicat tot timpul încă din adolescență pentru asta, sunt încrezător că putem reuși să dezvoltăm în România o educația mai bună.
Mă simt obligat să fac tot ce pot pentru cei mici și, implicit, pentru viitor. Îmi doresc să propun noi programe și idei valoroase care să susțină cea mai de preț resursă din țară – tinerii.
De câte semnături ai nevoie pentru a candida?
Am nevoie de aproximativ 2.000 de semnături pentru a candida independent la alegerile parlamentare din partea județului Vâlcea.
De câte voturi ai nevoie pentru a câștiga un mandat?
Pentru a reuși să fac parte, în mod independent, din Parlamentul României, am nevoie de aproximativ 20.000 de voturi din Vâlcea.
Cum pot ajuta?
Pentru a susține campania mea, poți descărca o listă de semnături pentru a ajunge la numărul stabilit până când se încheie perioada de strângere a acestora – 8 septembrie. Apoi, poți printa lista și poți strânge semnăturile familiei și prietenilor tăi. După ce ai terminat, urmărește ghidul de pe pagina „Semnează pentru mine!”
De asemenea, mă poți urmări pe canalele de social media și îmi poți distribui conținutul atunci când postez.
Dacă ai făcut deja cele de mai sus, să știi că îți mulțumesc. Mergem împreună pentru o educație mai bună în România!
